Căpitanul reprezentativei Greciei, Kostas Katsouranis, a declarat, duminică, după tragerea la sorți pentru preliminariile CE-2016, că adversarele din grupa F, între care se află și România, nu sunt foarte puternice, dar sunt periculoase, informează uefa.com.
„Este o tragere bună pentru noi, dar trebuie să demonstrăm și în teren acest lucru. Cred că avem ceea ce trebuie pentru a ne califica. Nu am picat cu echipe foarte puternice, dar sunt periculoase”, a declarat Katsouranis.
Reprezentativa României va evolua în grupa F în preliminariile Campionatului European din 2016, în compania selecționatelor Greciei, Ungariei, Finlandei, Irlandei de Nord și Insulelor Feroe, conform tragerii la sorți de duminică, de la Nisa.
Primele două echipe din cele nouă grupe se vor califica la turneul final, la fel și formația cel mai bine clasată pe locul trei, luând în considerare meciurile cu reprezentativele de pe locurile 1, 2, 4 și 5 din grupele respective. Celelalte opt echipe de pe locul trei vor susține meciuri de baraj în noiembrie 2015, pentru cele patru locuri rămase.
Tricolorii au întâlnit Grecia în noiembrie 2013, în barajul pentru calificarea la CM din Brazilia, fiind învinși la Atena, scor 3-1, și remizând la București, scor 1-1.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER